Stabilire program vizitare minor la reşedinţa reclamantei din Italia Sentinţă civilă 143 din 26.01.2018 INSTANŢA Deliberând asupra prezentei cauze civile, reţine următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la data de 10.03.2017 sub dosar nr. Program vizitare minor-dreptul de a avea legaturi personale cu minorul Ce este un program de vizitare al copiilor minori? Programul de vizitare reprezinta unul dintre drepturile pe care parintele nerezident (care nu locuieste cu copilul) il are , respectiv dreptul la relatii personale cu copilul si stabileste modul in care parintele separat de copilul sau va interactiona cu acesta. Faţă de considerentele anterior expuse, instanţa va obliga pârâta să permită reclamantului, până la soluţionarea dosarului de fond nr. xxxxx/xxxx/2019, stabilirea de legături personale cu minora ICMD, născută la data de 14.01.2014 , conform următorului program de vizitare, apreciat ca fiind adecvat criteriilor sus-menţionate şi de natură să asigure o prezenţă echilibrată a tatălui în viaţa copilului său şi fără introducerea unor elemente de instabilitate cu titlu Stabilire program vizitare minor Hotărâre 508 din 23.06.2017. programul de vizita astfel cum a fost solicitat in actiunea principala este impovarator pentru minora si a dispus exercitarea unui drept de vizita raportat la aceste criterii, nuantind programul de vizita solicitat de reclamant . Sentinţă civilă - 10.05.2018. Program vizita minor. În 2018 am divorțat de fosta mea soție la notar, amiabil. La acel moment a fost întocmita o conventie notariala in care a fost precizata suma pensiei lunare de intretinere, domiciliul minorului (are 13 ani) și un program de vizitare pt mine. Din păcate, după pronunțarea divorțului, eu nu am beneficiat de respectarea acestui Ministerul Sănătăţii a anunţat un nou proiect de ordin care schimbă regulile de vizitare a pacienților care sunt internaţi. Proiectul a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătății și prevede un program zilnic de vizitare între orele 15.00-20 și pe toată durata zilei în weekend, durata vizitei fiind de cel mult de 30 de minute. … OQYJyI.

program vizitare minor 2018